Detalii organizatorice și sfaturi pentru părinți
Detalii organizatorice pentru reînceperea cursurilor cu prezență fizică la școală și la grădiniță
1. Accesul în clădirea școlii
Intrarea copiilor:
• Copiii din ciclul primar: punctul de acces din str. Intrarea Rigas; triajul se face la intrarea în clădire;
• Copiii din ciclul gimnazial: punctul de acces din str. Ion Brezoianu – scara secundară; triajul se face la intrarea în clădire ;
• Ora venirii la școală: intervalul 8:00 – 8:15;
• Părinții nu au acces în clădirea școlii, dar trebuie să aștepte rezultatul triajului, pentru a se asigura că poate rămâne copilul în școală;
• Copiii își vor șterge picioarele pe preșul cu dezinfectant și își vor dezinfecta mâinile;
• Temperatura va fi măsurată cu termometrul non-contact și nu trebuie să depășească 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se va repeta măsurarea acesteia după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
• În situația în care un copil prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în incintă și vom recomanda părinților să se adreseze medicului de familie;
• Toți școlarii (inclusiv clasa pregătitoare) trebuie să poarte mască pe durata prezenței la școală. Vă rugăm să vă asigurați că la intrarea în clădire copiii poartă mască și că fiecare copil are la el un număr suficient de măști de schimb pentru durata întregii zile (școala putând să asigure pentru copii doar un necesar de urgență);
Ieșirea copiilor:
• Părintele anunță personalul de pază ce copil așteaptă, prezentând legitimația de acces primită de la școală (pentru părinții noi vom lăsa la recepție legitimațiile de acces, pe care le veți putea ridica pe baza actului de identitate).
În cazul în care nu mai găsiți legitimațiile primite anii trecuți, vă rugăm să ne comunicați în timp util pentru a vă pregăti altele (al doilea set de legitimații fiind contra cost – 10 lei/ 2 legitimații).
• Copiii vor fi aduși până la recepție de către personalul școlii și preluați de către părinte.
1. Accesul în clădirea grădiniței
Intrarea copiilor:
• Punctul de acces din str. Ion Brezoianu – curtea grădiniței – scara exterioară care duce la etajul I – intrarea grădiniței;
Triajul se face la intrarea în clădire de la etajul I;
• Ora venirii la grădiniță: intervalul 8:30 – 8:45;
• Părinții nu au acces în clădirea grădiniței, dar trebuie să aștepte rezultatul triajului, pentru a se asigura că poate rămâne copilul în grădiniță.
Fac excepție părinții care încep procesul de acomodare la grădiniță în baza unei aprobări scrise din partea conducerii școlii (2 părinți/clasă) și care pot să-i însoțească pe copii în funcție de indicațiile educatoarelor;
• Copiii și însoțitorii lor se vor șterge pe preșul cu dezinfectant și își vor dezinfecta mâinile;
• Temperatura va fi măsurată cu termometrul non-contact și nu trebuie să depășească 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se va repeta măsurarea acesteia după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
• În situația în care un copil prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în incintă și vom recomanda părinților să se adreseze medicului de familie;
• Copiii de la grădiniță nu poartă mască, dar aceasta este obligatorie pentru însoțitorii lor (cărora li se va măsură temperatura conform aceluiași protocol și care vor purta peste încălțăminte acoperitoare de unică folosință);
Ieșirea copiilor:
• Părintele anunță personalul de pază ce copil așteaptă (la poarta din str. Ion Brezoianu), prezentând legitimația de acces primită de la școală (pentru părinții noi vom lăsa la recepție legitimațiile de acces, pe care le veți putea ridica pe baza actului de identitate).
În cazul în care nu mai găsiți legitimațiile primite anul trecut vă rugăm să ne comunicați în timp util pentru a vă pregăti altele (al doilea set de legitimații fiind contra cost – 10 lei 2 legitimații).
• Copiii vor fi aduși până la poartă de către personalul grădiniței și vor fi preluați de către părinte.
Sfaturi utile pentru părinții, conform ORDINULUI nr. 5.487/1.494/2020 privind masurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Cum puteți sprijini copiii prin discuții pe care să le purtați cu ei?
– Vorbiți cu copilul despre cum acesta se poate proteja pe el, dar și pe cei din jur împotriva infecției cu noul coronavirus;
– Explicați-i copilului că, deși școala se redeschide, viața de zi cu zi nu va fi la fel ca înainte, deoarece trebuie să avem grijă de noi și să evităm răspândirea infecției;
– Acordați atenție stării mentale a copilului și discutați cu el despre orice modificări ale stării lui emoționale;
– Învățați-vă copilul cum să se spele pe mâini corespunzător și vorbiți cu acesta despre cum respectăm sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare și la păstrarea distanței;
– Învățați-vă copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la școală, când se întoarce acasă, înainte și după servirea mesei, înainte și după utilizarea toaletei și ori de câte ori este necesar;
– Învățați-vă copilul cum să poarte corect masca de protecție și explicați-i importanța și necesitatea purtării acesteia;
– Sfătuiți-vă copilul să nu consume în comun mâncarea sau băuturile și să nu schimbe cu alți elevi obiectele de folosință personală (atenție la schimbul de telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc. De exemplu, nu oferiți nimic de mâncat sau de băut întregii grupe/clase la ziua de naștere sau cu alte ocazii);
– Curățați/dezinfectați zilnic acasă obiectele de uz frecvent ale copilului (telefon, tabletă, computer, mouse etc.);
– Evaluați zilnic starea de sănătate a copilului înainte de a merge la școală;
– În situația în care copilul are febră, simptome respiratorii (tuse, dificultăți în respirație), diaree, vărsături, contactați telefonic medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz, și nu duceți copilul la școală;
– În cazul în care copilul se îmbolnăvește în timpul programului (la școală), luați-l imediat acasă și contactați telefonic medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz. Este nevoie ca părinții să conștientizeze cât este de importantă izolarea la domiciliu și netrimiterea în colectivitate a copiilor cu cel mai mic semn de boală infecto-contagioasă.
Măsuri de prevenție
Părinții/Aparținătorii nu vor avea acces în curtea unității de învățământ și nu vor însoți copiii în clădirea acesteia, cu excepția cazurilor speciale, pentru care există aprobarea conducerii școlii. Comunicarea cu părinții se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a inițierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.
Părinții au obligația să anunțe unitatea de învățământ cu privire la absența elevului în următoarele situații:
• Elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
• Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 și se află în carantină.
Măsuri pentru elevii și personalul din unitățile de învățământ aflate în grupele de vârstă la risc și/sau având afecțiuni cronice și/sau dizabilități
• Personalul cu risc (de exemplu, vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară) va reveni în școli cu avizul medicului de medicina muncii;
• Preșcolarii/Elevii care fac parte dintr-un grup cu risc (de exemplu, boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv), se vor prezenta la scoală, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților. Pentru aceștia, reprezentanții unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional la distanță sau în condiții de siguranță sporite.
• Respectarea măsurilor de protecție și cele de igienă recomandate tuturor elevilor trebuie monitorizate cu mai multă atenție în cazul elevilor cu boli cronice;
Triajul zilnic de acasă
Inaintea triajului efectuat la scoala sau gradinita, parintele trebuie sa efectueze acasa triajul zilnic, prin prin măsurarea temperaturii corporale și aprecierea stării de sănătate a copilului, în urma căreia părintele decide prezentarea preșcolarului/elevului la cursuri. Nu se vor prezenta la cursuri în ziua respectivă:
– cei cu temperatură mai mare de 37,3ºC și/sau simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 (tuse, dificultăți în respirație – scurtarea respirației, diaree, vărsături) sau alte boli infectocontagioase;
– cei confirmați cu infecție cu SARS-CoV-2, aflați în perioada de izolare la domiciliu;
– cei care sunt declarați contacți apropiați cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, aflați în perioada de carantină la domiciliu/carantină instituționalizată.
fotografii de: Sergiu Vălenaș
Strada Ion Brezoianu, nr 31, sector 1 București
office@scoalalibera.ro
Secretariat: 0770.709.527
Program secretariat: L-V 8:00 -16:00
Sună ocupat sau nu răspundem?
Dați-ne un email cu motivul pentru care ne contactați și numărul dvs. de telefon și vă sunăm noi!