Câteva însemnări despre Teoria Culorilor

articol realizat de dna prof. Mirela Tatoli, formator Waldorf, mentor al cadrelor didactice din ciclul primar de învățămant al Școlii Gimnaziale Libere Waldorf

De la Goethe am primit în dar „Teoria Culorilor” și „Faust”, printre alte opere de literatură și arte.
De ce „Teoria Culorilor” ne interesează atât de mult și ne fascinează?

Însuși Goethe a recunoscut într-o convorbire directă cu secretarul său, Johann Peter Eckermann (în 1829) că „e singurul trăitor care știe ce este just în complicata știință a teoriei culorilor”, datorită preocupării pentru culori și nu numai, a modului cum prin culoare creăm diferite efecte ale atmosferei, așa cum, prin culoare, Leonardo da Vinci a reușit în Capela Sixtină să obțină anumite efecte de lumină – efecte cromatice și estetice – prin care a ieșit la iveală natura coloritului (culorilor).

Goethe a ajuns la ideea că ochiul este mijlocitorul, liantul dintre subiect și obiect, în care se întâlnesc și se contopesc individual cu lumea exterioară. Ochiul, ca o creație a luminii, face tot ceea ce poate crea lumina însăși. În ochi se oglindește dinspre afară lumea, iar dinspre interior, omul.

În Teoria Culorilor, importante sunt două culori: galben și albastru. Galben, mergând și coborând în zona pozitivă, prin intensificare devine roșu purpuriu, iar albastrul, mergând și coborând în zona negativă devine violet, iar violet cu purpuriu formează magenta.

Deci, roșul purpuriu și violetul sunt cele două culori intensificate din galben și albastru. În partea de jos a cercului culorilor prin amestecul galbenului și albastrului, ia naștere verdele care este diametral opus purpuriului. Verdele se exaltă cu purpuriul, strălucesc împreună, se completează cromatic.

Aceste două perechi de culori le numim complementare pentru că ele strălucesc atunci când sunt una lângă cealaltă. În cercul culorilor mai observăm și alte perechi de culori care se exaltă: galbenul cu violetul sau albastrul cu orange. Ele se află, două câte două, pe partea pozitivă și cea negativă a cercului cromatic.

Luând astfel în considerație astfel culorile și știind clar unde se află ele așezate în cercul culorilor, descoperim mai ușor calitățile culorilor și caracteristicile acestora.

O experiență fascinantă pentru copii este acel moment când fac cunoștință cu culorile și picură fiecare în apă ce culoare dorește, roșu, galben sau albastru.

Atunci, galbenul se întinde în apă, se împrăștie, se pierde ca și cum pleacă în lume. Albastrul picurat în apă se duce spre fundul vasului cu apă, de parcă i-ar fi teamă de ea, iar roșul se întinde ca o peliculă la suprafața apei ca și cum ar vrea să arate cât de dominant este el.

Cu cercul culorilor, copiii vin în legătură în al 6-lea an de studiu, la 12 ani, iar acest fapt este pus în corelare cu studiul fizicii, materie care apare la această vârstă.

Privind cercul culorilor, apare ROGVAIV-ul, dar cum l-a descoperit Goethe?  El a observat muchiile obiectelor privite printr-o prismă de sticlă, mai precis marginea dintre suprafețele luminoase și cele întunecate.
Acolo a apărut ROGVAIV-ul, curcubeul. Apoi el a observat că privind prin atmosferă, soarele ce dă lumină ne apare ca fiind galben; prin creșterea sau scăderea opacității iau naștere alte fenomene cromatice precum: roșul de la răsărit nu este la fel cu cel de la apusul soarelui. La răsărit este un roșu mai rece, purpuriu, iar la apus este un roșu incandescent – ca și cum ar aduna toată căldura de peste zi și ar duce-o în noapte.

Pe globul pământesc aceste două momente ale zilei sunt văzute diferit, sunt percepute diferit și sunt trăite diferit. Culoarea însă ne pătrunde și ne rămâne în suflet.

Este doar un mic crâmpei despre cercul culorilor, o mică parte de teorie care însă în școala noastră devine viețuire. Noi și copiii din școală trăim în culoare și ne impregnăm cu toate impresiile coloristice care se nasc din multiplele experiențe de culoare.

 

Strada Ion Brezoianu, nr 31, sector 1 București

office@scoalalibera.ro

Secretariat: 0770.709.527

 

 

Program secretariat:
De luni până joi:
08:20 - 10:00 și 13:00 - 15:00

Sună ocupat sau nu răspundem?
Dați-ne un email cu motivul pentru care ne contactați și numărul dvs. de telefon și vă sunăm noi!