– Fragment dintr-un articol de Mary O’Connell, Director LifeWays Training din Oregon şi Wisconsin, precum şi Fondator/Director al LifeWays Early Childhood Program din Milwaukee, WI.[programe educaţionale bazate pe principiile pedagogiei Waldorf, n.n.]

Nu putem stabili cu adevărat dacă o şcoală îi este benefică copilului nostru, până când nu identificăm ce ne dorim pentru el. Dacă întrebi un părinte care este obiectivul său pe termen lung pentru copilul lui, adesea părintele va spune: „vreau să crească şi să fie fericit”. Toţi ne dorim asta pentru copiii noştri, dar realist vorbind, nu putem cu adevărat să asigurăm fericirea copilului nostru. Fericirea este un lucru foarte personal… Aşa că m-am provocat pe mine însămi să identific trei obiective pentru copiii noştri, care sunt fezabile, care le vor impacta vieţile în mod pozitiv şi care ar putea chiar să le îmbunătăţească şansele la fericire. Iată lista mea:

Să creştem copii care să fie capabili să iubească

Privind înapoi la viaţa voastră de până acum, sunt sigură că lucrurile care contează cel mai mult pentru voi sunt relaţiile cu alţi oameni şi nu media şcolară din liceu sau promovările de la serviciu.

Astfel, deşi este important să îi pregătim pe copii pentru şcoală şi pentru profesie, este esenţial să le oferim experienţa formării unor relaţii adevărate. Singurul mod în care îi putem ajuta pe copii să înveţe sa îi iubească pe ceilalţi este dându-le posibilitatea de a avea relaţii de lungă durată cu persoane care îi iubesc, oferindu-le ocazia de a fi furioşi pe un prieten, pentru ca apoi să înveţe cum să depăşească acest moment şi să refacă acea relaţie, lăsându-i să fie frustraţi de faptul că nu pot fi mereu faţă în faţă cu cineva şi să înveţe modalităţi eficiente de compromis, ajutându-i cu o îmbrăţişare din partea unui educator care îi cunoaşte bine, atunci când sunt întristaţi datorită separării de un părinte.

Relaţiile nu sunt întotdeauna uşoare. Prin faptul că le permitem copiilor să se întâlnească cu aceste provocări atunci când sunt în prezenţa unui educator iubitor precum şi a colegilor, îi ajutăm să dobândească abilităţi de relaţionare pe care le vor folosi tot restul vieţii. De multe ori mă întreb cum pot fi dobândite aceste abilităţi într-un mediu (creşă sau grădiniţă) unde numeroşi membri ai personalului vin şi pleacă frecvent, iar copiii sunt mutaţi dintr-o încăpere în alta pe măsură ce cresc. În programul nostru de educare văd o evoluţie a capacităţii copiilor de a iubi în fiecare zi. Sunt uimită de felul în care aceşti copii îşi iubesc educatorii şi se iubesc unii pe alţii, cu câtă grijă se ocupă de bebeluşi şi de felul în care învaţă să se foloseasca de cuvinte, mai degrabă decât de pumni.

Să creştem copii liberi

Rudolf Steiner, fondatorul pedagogiei Waldorf spunea: „Să-i primim pe copii cu veneraţie, să-i educăm cu iubire şi să-i trimitem mai departe în libertate.” Libertatea este un drept dobândit la nastere, nu-i aşa? Şi totuşi sunt atâţia copii care cresc „ne-liberi” în gândire. Stau pasivi în timp ce, la şcoală, în capul lor sunt înghesuite informaţii, învăţând doar cât este nevoie pentru a trece următorul test, nefiind stăpâni pe procesul de învăţare. Aceşti copii devin de multe ori adolescenţi şi adulţi care îşi urmează semenii fără a-şi pune întrebări, fără să se întrebe dacă un tip de comportament ales este conform cu valorile după care vor să trăiască. Nu par liberi să îşi aleagă o altă cale.

Dr. Michaela Glöckler, în cartea ei, „Ghid pentru sanătatea copilului”, spune „Pentru a creşte un copil să fie liber, trebuie avut în vedere momentul potrivit”. Un lucru introdus prea devreme îl găseşte pe copil nepregătit şi incapabil să se descurce cu noul element în mod independent. În acest caz, mai degrabă îl „dresăm” pe copil, decât îi dăm putere. Pe de altă parte, orice abilitate sau subiect introduse prea târziu nu-i mai trezesc interesul şi, în consecinţă, nu le mai poate aprecia valoarea. Consecinţele sunt într-o primă fază dependenţa, iar în a doua fază indiferenţa –  două modalităţi diferite de a fi „ne-liber”.

Dar cum să creştem copii independenţi, implicaţi şi care gândesc pentru ei? Noi luăm în serios sfatul dat de d-na dr. Michaela Glöcker despre sincronizare. Totul are loc la momentul potrivit, iar în copilăria mică se învaţă despre felul în care funcţionează lumea, de unde vine hrana, se explorează mişcarea şi limbajul, se învaţă cum să te îmbraci, cum să ai grijă de lucruri, cum să te porţi cu prietenii, cum să ceri respectuos un lucru de care ai nevoie… Aş putea continua la nesfârşit privitor la lecţiile învăţate în fiecare minut la LifeWays. Bineînţeles, copiii mici pot fi şi „dresaţi” să facă exerciţii academice. Dar cu ce preţ pentru copil?

Să creştem copii care sunt pregătiţi să înveţe

Specialiştii în psihologia copilului numesc acest lucru „funcţia executivă”. O funcţie executivă bună poate prezice succesul şcolar mai bine decât coeficientul de inteligenţă al copilului. Deşi constă din mai multe elemente, o mare parte din funcţia executivă o reprezintă capacitatea copilului de a se „auto-regla”. Copiii care au aceste abilităţi îşi pot controla emoţiile şi comportamentul, pot rezista impulsurilor şi pot exercita auto-control şi disciplină. Cercetătorii au identificat o singură metodă de a dezvolta capacitatea de auto-reglare… prin joc liber… cât mai MULT. De fapt, conform unui studiu recent, cel mai bun este jocul imaginativ care durează cât mai mult. De ce? Atunci când se joacă „de-a ceva” copiii folosesc ceea ce se numeşte discurs interior: copiii vorbesc cu ei înşisi despre ce au de gând să facă şi cum vor face un anumit lucru. Evaluează ce a funcţionat şi ce nu a funcţionat. Comparând activităţile preşcolarilor, cercetătorii au descoperit că acest limbaj de auto-reglare este folosit cel mai mult în timpul acestui tip de joc. De asemenea, cu cât jocul este mai structurat, cu atât limbajul interior al copiilor este mai puţin folosit. Copiii din ziua de azi petrec mult timp având activităţi care nu îi ajută să îşi dezvolte această capacitate: se uită la televizor, se joacă jocuri video sau pe computer şi iau parte la activităţi structurate. Faptul că de-a lungul anilor s-a schimbat modalitatea în care copiii îşi petrec timpul a avut un impact asupra capacităţii lor de a se auto-regla. Un studiu recent compara abilităţile de auto-reglare ale copiilor  din zilele noastre cu cele studiate în anii 1940: astăzi, copiii în vârstă de 5 ani se comportă la nivelul celor în vârstă de 3 ani de acum 60 de ani, din punctul de vedere al auto-reglării!

La noi, copiii au la dispoziţie ore dedicate jocului imaginativ, nestructurat, atât în interior cât şi afară. Am aflat de la părinţii şi profesorii „elevilor” noştri că aceşti copii au fost bine pregătiţi pentru şcoală, ca rezultat al acestui tip de educaţie.

http://www.lifewaysnorthamerica.org/blog/how-do-children-benefit-being-lifeways-mary-oconnell