Robert Gayer
Robert Michael Gayer este un fost elev al Liceului Waldorf din București și absolvent al Facultății de Istorie. El și-a continuat studiile cu un masterat intitulat: ”Istoria și Practica Relațiilor Internaționale”, tot în cadrul Universității din București, iar în paralel a activat în diverse ONG-uri studențești, precum V.I.P. (Valori Idei Proiecte), implicându-se în diverse evenimente educaționale. În acest sens, Robert a contribuit la organizarea unei școli de vară pentru elevi și studenți, privind domeniul relațiilor internaționale (2016), în colaborare cu British Council. Ulterior, el a reprezentat, alături de alți patru studenți, România în cadrul unei conferințe internaționale de tineret purtate la Bad Honnef/Bonn (Germania), dedicate crizei refugiaților din Europa.
Robert a lucrat timp de doi ani în cadrul unei companii multinaționale din București, făcând parte din departamentul de german procurement.
Totodată, Robert a acumulat experiențe și în domeniul turismului, obținând un certificat de calificare profesională și colaborând cu una din cele mai importante companii de turism din țară, oferind ghidaje turiștilor de limbă germană.
De asemenea, el a colaborat pe parcursul anilor cu diverse publicații online, scriind articole de tip popular science, îndeosebi cu teme istorice.
Din toamna anului 2018, Robert s-a alăturat echipei Școlii Libere Waldorf, devenind profesor de germană și istorie pentru elevii de gimnaziu, iar actualmente susține cursuri de istorie și geografie.
Începând din vara anului 2018, a urmat cursuri de pedagogie Waldorf, atât în cadrul Liceului Waldorf din Timișoara, cât și în cadrul celui din București, absolvind în martie 2020 inclusiv un program de studiu dedicat psihopedagogiei, oferit de Facultatea de Psihologie și Științele Educației în regim postuniversitar.