Erica Uhrec
Sunt absolventă a Facultății de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, iar în prezent urmez cursurile masterului cu specializarea Administrarea și Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Universității din București.
În anii de studiu am avut ocazia de a participa la două stagii de practică de specialitate, dar și la diverse activități de voluntariat ce mi-au îmbogățit experiența profesională.
Cât despre mine, pot spune că dintotdeauna mi-a plăcut să scriu și să citesc. Consider că poveștile din copilărie cu Harap Alb sau Ileana Cosânzeana m-au făcut să îmi imaginez cum cuvintele pot prinde aripi și îmi pot ghida inspirația. De aceea, mi-ar plăcea să transmit copiilor felul meu de a privi universul cărților, drept o sursă de evadare, de învățare, trezindu-le curiozitatea și dorința de a lăsa întotdeauna loc creativității.