Clasa a IV-a

Iată-mă!

Depășind deja schimbările care intervin în jurul vârstei de 9 ani, copilul de clasa a IV-a este gata să își asume lumea înconjurătoare, începând cu locul lui în această lume.

Geografia ținutului natal este adusă către el în asemenea fel încât atenția elevului este direcționată spre ceea ce este conectat la el însuși și are legatură cu el. Începând cu vecinătatea imediată a casei, copiii vor face hărți ale camerei lor, ale casei și clasei. Apoi se vor uita la traseul de acasă la școală și îl vor transpune într-o hartă, apoi se vor conecta la localitatea în care trăiesc, apoi la țara lor și la vecini acesteia.

Munca îi ajută pe copii să dobândească simțul unei legături cu acest pământ și cu această lume. Orele de geografie a ținutului natal prind viață prin descrierea pământului natal și a istoriei acestuia.

Fondatorul pedagogiei Waldorf, Rudolf Steiner, vorbește despre cât este de important că învățătorul să aducă în cadrul lecțiilor de geografiei, prin bogăția descrierilor sale, imagini frumoase care se nasc în sufletul și imaginația copilului și vorbește despre semnificația acestui proces:

Când îți faci orele de geografie cu adevărat grafice, când oferi o descriere geografică clară și arăți distribuția vegetației, bogățiile naturale, făcându-ți lecția cu adevărat vie în acest fel, elevii tăi nu se vor plictisi de subiect. Și când îți învigorezi orele de geografie mai întâi prin descrierea țării, apoi prin desenarea ei – permițând copiilor să o deseneze și ei pe tablă și schițând râurile, munții, distribuția vegetației, padurilor și pajiștilor – și când citești cărți de călătorie copiilor, când faci toate astea, constați că ai foarte puțini copii plictisiți; și mai mult, poți folosi orele de geografie ca să trezești entuziasmul elevilor tăi și să stârnești noi capacități în ei. Dacă poti să faci geografia interesantă, vei observa într-adevăr că și alte capacități s-au trezit în elevii tăi.

După ce s-au aplecat asupra istoriei personale, elevii clasei a patra continuă epoca de Ținut Natal prin adăugarea de noi informații istorice și geografice, menite să contureze un alt strat al identității lor, cel național.

Activitățile curriculare pentru clasa a IV-a

Elevii vor aprofunda materiile învățate în ciclul primar și vor studia materii noi, într-o maniera interactiva, artistică și dinamică. Activitățile curriculare respectă programa națională pentru alternativa Waldorf (primar) aprobată de Ministerul Educației Naționale și includ materii specifice pedagogiei Waldorf, precum și activități extrașcolare.

Astfel, printre materiile studiate în clasa a IV-a se numără:

Yggdrasil era considerat copacul lumii, care se afla în mijlocul geografic al Pământului, în mitologia nordică. În jurul său se întindeau cele nouă lumi, legate între ele prin ramurile și rădăcinile copacului sacru. Numele face referire la calul lui Odin, ca amintire a momentului în care zeul s-a atârnat de crengile copacului, pentru a descoperi runele. Yggdrasil a avut un loc central și în timpul evenimentelor din Ragnarok, căderea zeilor, când a fost distrus, dar a reușit să salveze viitorul oamenilor adăpostindu-i în trunchiul său pe Lif și pe Lifthrasir, pe bărbatul și pe femeia care au întemeiat o lume nouă.

Mitologia nordică

 

În clasa a IV-a se vorbește despre o nouă cosmogonie (pe rând, copiii trec de la vremea mitică, atemporală, a basmelor (clasa pregătitoare), către miturile fundamentale despre creație din diverse culturi). În clasa a IV-a este timpul pentru mitologia nordică.

Spre deosebire de anul precedent, în care Dumnezeul Noului Testament era nemuritor și atotputernic, zeii din miturile nordice nu sunt nici chiar nemuritori și fac multe greșeli umane. Au slăbiciuni, gelozii, răutăți, rănesc pe alții și sunt arțăgoși. Totuși, trebuie să îndrepte faptele rele pe care le-au făcut, așa cum este obișnuit pentru a-și păstra onoarea și condiția de zeitate.

Copiii clasei a IV-a sunt intrigați de acești zei și trăiesc intens poveștile, pe măsură ce își recunosc propriile lor nebunii în aceste personaje. Aceste povești sunt colorate și pline de bogăție și pot fi ușor transpuse în imagini, fie prin intemediul imaginației, pornind de la conținutul narativ, fie prin desene.

 

Desenul formelor

 

Desenul formelor ajunge la un nou nivel in clasa a IV-a.
Acum liniile formelor curgătoare, întretăiate și nodurile trec una peste alta sau pe dedesubtul alteia, ca și când dispar și reapar din nou.

Acest lucru reprezintă și el un aspect la care copilul de clasa a IV-a se poate raporta.
Necesită pricepere și concentrare și adduce un nivel suplimentar de provocare pentru înflorirea copilului independent.

Om și animal – Zoologie

În clasa a IV-a este stabilită o nouă conexiune cu natura – studiul regnului animal.

Acesta este adus elevilor prin imagini și descrieri despre cum acel animal poate fi văzut în relație cu ființa umană. Copiii învață cum diverse animale s-au adaptat la mediul lor și cum au devenit specializate în anumite privințe.

Animalele studiate sunt alese cu grijă de către învățător, atât pentru a face o legătură rapidă cu copiii, cât și pentru a prezenta anumite aspecte reprezentative pentru specia respectivă.

Text adaptat după: http://www.chalkboarddrawing.org/essence-of-grade-four.html